Dragoș Marin - Fundatia Motivation

Susțineți-mă ca să le dăm utilizatorilor de scaune rulante ocazia să devină independenți!

162 RON Donatii stranse
16.2% Complete
1,000 RON Target
3 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Până acum, am numărat 11 ani alături de Fundația Motivation România, zeci de prieteni, sute de evenimente și un infinit de soluții și de limite depășite. 

Atât în timpul activităților sportive pe care le organizăm împreună, cât și în afara lor, eu și colegii mei suntem o echipă.

Printre ei, se numără utilizatori de scaune rulante, care îmi întăresc în fiecare zi convingerea că poți să fii independent și dacă folosești un scaun rulant. Pe mulți îi știu încă de la început, de când au învățat primele manevre în scaunul rulant și știu cât de importante au fost pentru ei programele noastre de recuperare activă și sfatul instructorilor utilizatori de scaune rulante. 

De multe ori alerg alături de ei, fie că e vorba de curse organizate sau de un antrenament de relaxare. La Maratonul București, așa cum e firesc, susțin echipa Motivation! 
Motivația mea este dorința de a le da și altor oameni ocazia să devină independenți prin participarea la sesiunile de recuperare activă!

Susțineți-mă și voi cu o donație! 
Mulțumesc!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Fundatia Motivation

Fundația Motivation Romania este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități.

Recuperare activa si viata independenta pentru persoanele în scaun rulant

Update: Acest proiect a fost închis. Cu ajutorul donațiilor strânse de galantomi, au fost acoperite costurile participării a nouă utilizatori de scaune rulante la stagii de recuperare activă Motivation. Stagiile s-au derulat în septembrie 2017, aprilie, mai și iunie 2018. Mai multe informații despre progresul participanților, fotografii și clipuri sunt disponibile aici: http://motivation.ro/blog/vieti-schimbate-in-bine-prin-participarea-teammotivation-la-maratonul-bucuresti/

Update EN: This project has ended. With the support of the funds raised by our runners, we could cover the costs for 9 wheelchair users who participated in active rehabilitation programs. The active rehabilitation sessions were held in September 2017, April, May and June 2018. More information, pictures and videos with the progress of the participants are available on our website.

 

3 Donatii

Anonymous

32 RON
09 oct 2017

Anonymous

100 RON
Cu drag!
23 aug 2017
23 aug 2017