Victoria e mai savuroasă în echipă! Schimbăm vieți!

 

Theodor Ibănescu Fundația Motivation România

78% Complete
780 RON
Donations raised
1,000 RON
Target
11
Donations

Încă din copilărie mi-a fost ușor să învăț regulile diferitelor sporturi și mi s-a părut distractiv să le încerc. De fiecare dată m-am implicat cu totul în competiții și am savurat gustul victoriei cu bucurie.

În ultimii ani, alături de prietenii mei care folosesc scaune rulante, am învățat să redefinesc victoria și dimensiunile unei competiții reușite. Ei m-au făcut să fiu mai atent la victoriile pe care le purtăm în competițiile pe care le avem cu noi înșine. La fiecare vizită, întâlnire, tabără de recuperare activă sau tabără sportivă pentru persoane cu leziuni medulare am înțeles că, uneori, să treci un prag, să te așezi din scaunul rulant în mașină fără ajutor, să îți pui hainele singur - toate astea pot fi victorii. 

M-am înscris la Maratonul Wizz Air Cluj Napoca motivat nu de gândul unei victorii pe care aș putea s-o obțin eu, cum fac de obicei, ci de gândul victoriilor pe care trei persoane care folosesc scaune rulante le-ar putea obține într-o tabără de recuperare activă Motivation.

Cu ajutorul donațiilor pe care sper să le strâng cu sprijinul vostru, al prietenilor mei, îmi doresc să schimbăm în bine viața a trei oameni. Prin venirea lor la o tabără de recuperare activă, au șansa să învețe să o ia de la capăt după accidentele pe care le-au avut.

Susțineți-mă și voi!


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Fundația Motivation Romania este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități.

Update: Acest proiect s-a finalizat. Cu ajutorul donațiilor strânse de galantomi și al sponsorizării oferite de Deltamed, au fost acoperite costurile pentru participarea a trei utilizatori de scaune rulante la o tabără de recuperare activă organizată la Felix, în perioada 11-15 iunie 2018. Mai multe informații și fotografii sunt disponibile aici: http://motivation.ro/blog/vieti-schimbate-in-bine-dupa-maratonul-international-cluj/

Update EN: This project has ended. With the support of the donations raised by our galantoms, as well as the financial support from Deltamed, we could cover the costs for 3 wheelchair users who attended an active rehabilitation camp. The camp was organized in Felix, between 11 and 15 June 2018. More information and pictures are available on our website.

Cea de-a VIII-a a ediție a Maratonului Internațional Cluj-Napoca le propune alergătorilor amatori și profesioniști patru probe tehnice, maraton, maraton ștafetă, semimaraton, și cros. Evenimentul este organizati de Asociatia Sportiva Runners Club, iar editia de anul acesta va avea loc pe 15 Aprilie. Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi aici: http://maraton-cluj.ro/race-info/

 

11 Donations

Dumitrita Ibanescu

50 RON
14 Apr 2018
Mult succesc copilule..:) :-) :*
12 Apr 2018
28 Mar 2018
28 Mar 2018

Luisa Geanina

50 RON
Succes! Iti tin pumnii! Te pup
10 Mar 2018

Anonymous

55 RON
Bafta!
09 Mar 2018
lipseste un "i" la "Sunt de acord cu termenii si conditiile"
06 Mar 2018
Go Teo!!!!
05 Mar 2018

Sebe

30 RON
Go, go, go! Salut!
05 Mar 2018

Sebe

30 RON
05 Mar 2018
05 Mar 2018