Împreună putem învinge orice obstacol!
Dacian Tinc Fundația Motivation România
Eu cred că viața înseamnă implicare, motivație, luptă. Zi de zi facem eforturi pentru a obține lucrurile care sunt importante pentru noi, dar de foarte puține ori alegem să luptăm și pentru cei de lângă noi, să fim atenți la nevoile lor și să le venim în ajutor.
Eu sunt motivat să schimb ceva în bine și în viața altor oameni. Forma în care am ales s fac asta este participarea mea la Maratonul Internațional Cluj Napoca din aprilie 2018. M-am înscris la proba de 10 km și sunt sigur că fiecare pas al meu în timpul cursei va reprezenta o cărămidă în clădirea fericirii unei persoane utilizatoare de scaun rulant.
Mi-aș dori ca prietenii mei să mi se alăture și să doneze aici. Mi-am propus ca împreună să strângem 1000 de lei, sumă care să ajute 3 persoane care folosesc scaune rulante să participe la o tabără Motivation unde învață să se descurce pe cont propriu și să își continue viața după accidentele pe care le-au avut.
Împreună să alergăm spre aceeași destinație și tot împreună să învingem toate obstacolele din viață.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul