Fundația Motivation România

Fundația Motivation România

IMPACT pentru 25 de tineri cu dizabilități intelectuale

Status: Fundraising

Fundația Motivation România este familie pentru 25 de tineri cu dizabilități intelectuale, medii și severe, pe care i-a luat din centre de plasament de stat când erau copii, în 2003.

[ Show more ]

2,360 RON

Sumă:

3

Galantomi:

16

Donații:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

25 de tineri cu dizabilități intelectuale medii și severe, abandonați în copilărie, sunt în grija Fundației Motivation România. Locuiesc în 3 case Motivation și peste 30 de persoane sunt dedicate acestora, zi de zi, 24 de ore din 24: personal de îngrijire în case și personal specializat pe diferite tipuri de terapii în centrul de zi.

Le oferim tinerilor noștri atât protecția și căldura unei familii, cât și acces la terapii care să îi ajute să se decopere și să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și relaționare, și deprinderile de viață semi-independentă. Împreună, lucrăm în atelierul de terapie ocupațională, sala de kinetoterapie și camera de stimulare multisenzorială, învățăm culorile, ne jucăm, facem sport.

Costel este unul dintre tinerii de care avem grijă. În cabinetul de psihopedagogie specială de la Centrul de Zi Motivation, acesta face exerciții pentru dezvoltare cognitivă – sortează obiecte, recunoaște poziții spațiale, identifică elemente ale schemei corporale. Toate, sub îndrumarea colegilor noștri. Tot de la ei a învățat să ceară în moduri ingenioase ce își dorește și să compenseze absența limbajului verbal. Costel este amuzant, mereu în căutare de noi stimuli, atașat de persoanele cu care intră în contact în mod frecvent. Se descurcă și la activitățile casnice – poate să aranjeze patul, să șteargă praful, duce rufe la spălat și este foarte bucuros să ajute și să fie lăudat. Este un “colecționar avid” de obiecte din plastic, pe care le cere în moduri inedite, aducând mereu veselie în casă. Chiar și acum, la vârsta de 31 de ani, Costel rămâne renumit pentru pasiunea lui pentru… cozonac!

Fiecare 35 de Lei pot asigura hrana zilnică a unuia dintre tineri. Donează și ajută-ne să-i creștem pe cei 25 de tineri cu dizabilități intelectuale care sunt în grija noastră, din 2003.