Cel mai frumos cadou de ziua mea
Silviu Dobre Fundația Motivation România
Au trecut trei ani de la poate cea mai frumoasă surpriză primită de ziua mea în aceeași zi în care terminam de alergat un maraton.
Cum nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor, anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze:
Fondul Scaunelor Rulante
În 2017, echipele Motivation au redat încrederea și speranța într-un trai independent pentru mai mult de 4.000 de persoane cu dizabilități din România.
În 2018, această fundație continuă să pună în mișcare Roțile Schimbării printr-un program de consolidare a Fondului Scaunelor Rulante, cel care face posibilă, an de an, donarea a peste 1.000 de scaune rulante de calitate persoanelor cu dizabilități locomotorii din România.
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză!
Vă mulțumesc!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul